Un incendiu a izbucnit pe un tren de călători care circula pe Magistrala 400, în localitatea Ulmeni, județul Maramureș. Acesta s-a manifestat la nivelul locomotivei trenului care avea 6 vagoane și aproximativ 120 de pasageri la bord.
Toți pasagerii au fost evacuați în siguranță, iar din primele informații, nu au fost înregistrate victime. Incendiul a fost lichidat, dar circulația feroviară este oprită în ambele direcții.
Se estimează că traficul feroviar va fi reluat după ora 19:00, după efectuarea tuturor verificărilor necesare pentru a asigura siguranța călătorilor.
Sursă: politiaromana.ro
