Începând cu data de 29 mai 2026, s-a redeschis circulația rutieră pe DN 67C – Transalpina, pe sectorul cuprins între Ranca/GJ și Curpat/SB. Această redeschidere a fost posibilă după verificarea și recepția sectorului de drum de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR, DRDP Craiova și DRDP Cluj.
Limita de viteza pe acest sector de drum va fi de 30 km/h, iar accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis. De asemenea, circulația rutieră va fi închisă pe timp de noapte, fiind deschisă doar pe zi, în intervalele orare specificate: 09:00 – 20:00 (între 29 mai și 30 iunie 2026) și 07:00 – 21:00 (între 1 iulie și 31 august 2026). Șoferii sunt obligați să respecte semnalizarea rutieră și restricțiile de circulație existente pe acest sector de drum montan. În funcție de condițiile meteorologice, circulația rutieră poate fi restricționată temporar sau închisă pentru siguranța participanților la trafic.
Sursă: dispecerat.andnet.ro
