Un accident grav a avut loc pe Magistrala 400, în apropierea localității Recea, județul Maramureș, după ce un tren care circula pe relația Baia Mare – Mangalia a acroșat un autoturism la o trecere la nivel cu calea ferată.
Șoferul autoturismului a suferit leziuni și primește îngrijiri medicale la fața locului. Accidentul a avut loc în gabaritul căii ferate, unde trecerea la nivel era semnalizată prin indicatoare rutiere.
Traficul feroviar este oprit pe ambele fire de deplasare, iar reluarea normală a circulației este estimată a avea loc după ora 17:00.
Sursă: politiaromana.ro
